Cinci persoane care au încălcat măsura carantinării la domiciliu, depistate și sancționate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni continuă activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în sistem integrat, și au drept obiective prevenirea și informarea cetățenilor cu privire la  pericolului la care se expun în [...]

Cinci persoane care au încălcat măsura carantinării la domiciliu, depistate și sancționate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni continuă activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în sistem integrat, și au drept obiective prevenirea și informarea cetățenilor cu privire la  pericolului la care se expun în cazul nerespectării măsurilor legale în vigoare.

Potrivit IPJ Ialomița, acțiunile polițiștilor au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici cât și mijloacele de transport în comun. De asemenea, forțele de ordine au fost prezente în zonele unde se pot forma aglomerări de persoane și au efectuat verificări, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, la 212 locații de interes și în 20 de mijloace de transport persoane.

Totodată, polițiștii au legitimat în cadrul acțiunilor peste 2000 de persoane și au verificat la domiciliu 1650 de persoane aflate în izolare/carantină. Dintre acestea, cinci persoane nu au fost găsite la adresa de izolare declarată Direcției de Sănătate Publică, fiind sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 5.000 de lei.

Alte 43 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care au încălcat măsurile de protecție individuală, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19, și opt amenzi pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/ libera circulaţie.

În continuare polițiștii ialomițeni sunt la datorie, zilnic fiind organizate noi acțiuni pentru siguranța cetățenilor.