Incendiu într-o gospodărie din Axintele, provocat de jar purtat de vânt

Salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină joi, 20 ianuarie, pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din comuna Axintele. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului [...]

Incendiu într-o gospodărie din Axintele, provocat de jar purtat de vânt

Salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină joi, 20 ianuarie, pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din comuna Axintele.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au deplasat de urgență la locul solicitării.

„La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la o rezervă de furaje. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele și să îndepărteze elementele distruse de foc. Nu au existat victime”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Au ars aproximativ 70 de baloți de paie, două șire de lucernă, coceni de porumb și un gard confecționat din scândură.

Incendiul s-a produs, cel mai probabil din cauza jarului lăsat nesupravegheat, propagat de la vecini din cauza vântului.