Nelu Tătaru: La sfârșitul lunii octombrie vom vedea vârful acestui val. Dacă nu ne vaccinăm, vom avea și valurile 5, 6

Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului Florin Cîţu pe probleme de sănătate și în gestionarea pandemiei de COVID, a atras atenția luni seară, la Digi24, că dacă România nu va ajunge la un grad de imunizare de 70%, vom avea și alte valuri de coronavirus. „Poate nu a înțeles lumea. Atât timp cât suntem pe […]

Nelu Tătaru: La sfârșitul lunii octombrie vom vedea vârful acestui val. Dacă nu ne vaccinăm, vom avea și valurile 5, 6

Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului Florin Cîţu pe probleme de sănătate și în gestionarea pandemiei de COVID, a atras atenția luni seară, la Digi24, că dacă România nu va ajunge la un grad de imunizare de 70%, vom avea și alte valuri de coronavirus.


„Poate nu a înțeles lumea. Atât timp cât suntem pe același grad de imunizare, aceste valuri se vor repeta, vom avea valurile 5, 6. Că vrem sau că nu vrem. Trebuie să ajungem la un grad de imunizare încât această boală să fie una sezonieră, primăvara - toamna, să spunem. Cum avem gripa în acest moment”, a afirmat Tătaru.


Fostul ministru al sănătății a precizat apoi că „sunt tulpini care se modifică. Virusul nu ne iartă” și că „noi ne facem o apărare, dar și virusul își face la rândul lui niște mecanisme de apărare”.


„Găsindu-ne cu o imunitate pregătită, putem face față și transforma această boală severă, mortală în acest moment, într-o boală respiratorie obișnuită”, a afirmat el.


Noi suntem acum la 30% vaccinare, iar cu imunizarea naturală, cam jumătate din populația României a fost imunizată prin boală sau prin vaccinare. Trebuie să ajungem la 70%.

Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului Florin Cîţu în gestionarea pandemiei de COVID:

Tătaru a mai spus că experții au convingerea că „avem mult mai multe cazuri decât cele declarate” și că predicțiile arată că în a doua parte a lunii octombrie ori spre finalul ei „vom vedea vârful acestui val”.


Despre vaccinarea obligatorie pentru profesori și polițiști: „Trebuie să luăm o decizie”


Referitor la introducerea vaccinării obligatorii pentru persoanele din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi, Tătaru a spus că decizia va fi luată după ce se va face mai întâi o analiză a Grupului Științific din cadrul DSU.


„Decizia va fi apoi la latitudinea Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Sunt propuneri pe care eu le-am făcut, în condițiile în care vedem că avem o exacerbare a numărului de cazuri în ultima perioadă”, a afirmat fostul ministru al sănătății.


„Cred că trebuie să luăm o decizie. Cred că este momentul să înțelegem că această pandemie nu o putem opri decât atingând un grad de imunizare. Și să respectăm niște reguli”, a precizat el.