Pescador dispărut în Marea Neagră. Trei membri ai echipajului au fost găsiți decedați

Un pescador al firmei Sea Shark SRL este dat dispărut. Trei persoane, confirmate ca membre ale echipajului, au fost găsite fără suflare, două în zona Gura Portiței, județul Tulcea, și una în zona Vadu, informează portalul constănțean Replica. În continuare se efectuează căutări pentru găsirea persoanelor dispărute. Apelul în care se anunța dispariția pescadorului a […]

Pescador dispărut în Marea Neagră. Trei membri ai echipajului au fost găsiți decedați

Un pescador al firmei Sea Shark SRL este dat dispărut. Trei persoane, confirmate ca membre ale echipajului, au fost găsite fără suflare, două în zona Gura Portiței, județul Tulcea, și una în zona Vadu, informează portalul constănțean Replica. În continuare se efectuează căutări pentru găsirea persoanelor dispărute.


Apelul în care se anunța dispariția pescadorului a sosit la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea luni, 17 mai, la ora 8.15.


Potrivit ISU Constanța, la 10.56, în zona Gura Portiței, a fost găsită pe mal o persoană decedată, confirmată ca fiind din echipajul de cinci membri al pescadorului. Ulterior, au mai fost găsite alte două persoane decedate, tot dintre membrii de echipaj, una în zona Gura Portițe, iar cealaltă, în zona Vadu.


În căutarea pescadorului au intervenit o ambarcațiune ARSVOM (Agenția Româna de Salvare a Vieții Omenești pe Mare), o ambarcațiune a Gărzii de Coastă, un elicopter IGAV (Inspectoratul General de Aviație al MAI), împreună cu un scafandru al ISU Dobrogea.


La solicitarea Gărzii de Coastă intervin și un elicopter de la Burgas, Bulgaria, și un aparat de zbor de la Centrul Național Militar de Comandă.


Foto: Replica