Rețetă de cartofi acordeon. Sunt delicioși și se prepară ușor

Dacă nu mai aveți idei pentru cină sau pentru zilele de weekend petrecute cu familia, vă oferim o savuroasă rețetă de cartofi acordeon. Sunt simplu de făcut, arată senzațional și au un gust pe măsură.

Rețetă de cartofi acordeon. Sunt delicioși și se prepară ușor

Dacă nu mai aveți idei pentru cină sau pentru zilele de weekend petrecute cu familia, vă oferim o savuroasă rețetă de cartofi acordeon. Sunt simplu de făcut, arată senzațional și au un gust pe măsură.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Rețetă de cartofi acordeon. Cartofii sunt nelipsiți de pe mesele noastre, fie că sunt prăjiți, copți sau fierți în ciorbe ori în tocănițe. De aceea ne-am gândit să vă sugerăm o rețetă savuroasă, care se prepară simplu, dar cu care veți impresiona, cu siguranță, atât familia, cât și musafirii. În plus, nu necesită prăjire, așadar lipsa uleiului va mai reduce din aportul de calorii.

Rețetă de cartofi acordeon

Dacă v-ați săturat de fast-food, dar doriți totuși un preparat special, vă oferim cea mai gustoasă rețetă de cartofi acordeon. Aceștia pot fi pregătiți atât simpli, doar cu unt, sare și,eventual, cu puțin usturoi, cât și cu bacon și cașcaval. În această privință, sky is the limit, în sensul că îi puteți umple în funcție de preferințe și de ce aveți în cămară. Iată de ce ingrediente aveți nevoie!

Citește și: Rețetă de mâncare de prune uscate.Simplu și delicios

Citește și: Rețetă de ciorbă de dovlecei cu mărar, dreasă cu iaurt și usturoi

Citește și: Chiftele de dovlecei de post.Rețetă gustoasă și dietetică

Citește și: Rețeta de pește cu legume a lui Sorin Bontea.Perfectă vara

Ingrediente

  • 8 cartofi medii
  • 200 g cașcaval
  • 6 felii de bacon
  • câțiva căței de usturoi pisați
  • 6 linguri de unt
  • sare și piper după gust
  • pătrunjel tocat mărunt
  • chives (arpagic)

Cum se prepară cartofii acordeon

Rețetă de cartofi acordeon. Denumiți și Hasselback, cartofii acordeon sunt deosebit de gustoși și se prepară în circa o oră. Se spală bine cartofii și se taie în felii subțiri, fără a merge însă până jos. Între felii se pun apoi bucăți de unt, usturoi pisat și felii de cașcaval (poate fi și ras sau puteți folosi și brânză) și se condimentează cu sare și piper. Apoi se pun în cuptorul încins la treaptă mare.

Se lasă la cuptor în jur de o oră, până când exteriorul se rumenește și interiorul devine moale. Între timp, se prăjește baconul și se rupe bucăți mici.

Când cartofii sunt aproape gata, se deschide ușa cuptorului și se presară deasupra bucățile de bacon prăjit și puțin cașcaval sau brânz rasă. Se mai lasă la cuptor câteva minte, până se topește cașcavalul.

La final, se presară deasupra pătrunjel tocat și chives (opțional). Pot fi serviți cu sos de iaurt sau cu smântână.

Foto: Shutterstock