Zi plină de emoții la sediul ISU Ialomița: cinci ofițeri și 48 de subofițeri au fost avansați în grad

La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, pe platoul din incinta Detașamentului Slobozia, a avut loc vineri, 30 iulie, o festivitate de avansare în gradul următor, la termen pentru cinci [...]

Zi plină de emoții la sediul ISU Ialomița: cinci ofițeri și 48 de subofițeri au fost avansați în grad

La sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, pe platoul din incinta Detașamentului Slobozia, a avut loc vineri, 30 iulie, o festivitate de avansare în gradul următor, la termen pentru cinci ofițeri și 48 de subofițeri din rândurile pompierilor militari ialomițeni.

În același cadru festiv, inspectorul șef – colonelul Laurențiu – Augustin Bâcu – a dat citire ordinului de numire în funcția de Adjunct al Inspectorului Șef, al doamnei locotenent colonel Diana – Florentina Rotaru, care a promovat concursul organizat pentru ocuparea acestei funcții și ordinului de acordare a gradului de sublocotenent pentru un absolvent al Academiei Tehnice Militare “Ferdinand I” – Nicușor – Bogdan Drăghici, repartizat la inspectoratul nostru.

În semn de apreciere la aceste momente, alături de pompieri a fost și prefectul Județului Ialomița, domnul Mihai-Andrei Tănăsescu.

„Înaintarea în gradul următor este un moment important pentru fiecare militar, cu o încărcătură emoțională deosebită. Felicitări colegei pentru noua funcție, colegilor avansați și mult succes noului camarad”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.